
Spune-le prietenilor:
O terină rece, cremoasă și elegantă, cu fistic întreg și roșii uscate ascunse în interior, așezată pe o felie subțire de pâine neagră. Contrastul dintre albul cremei, verdele fisticului, roșul roșiilor și pâinea închisă la culoare îi dă aspectul de canapé de fine dining.
12
Număr porții
30 de minute+ peste noapte la frigider
Timp gătire
Internațonală
Tip bucătărie
Începe cu gelatina, pentru că aceasta are nevoie de câteva minute să se hidrateze. Pune cele 5 g de gelatină peste 25 ml de apă rece și las-o deoparte până când absoarbe toată apa.
Într-un bol încăpător pune crema de brânză, ricotta și amestecă-le până când obții o cremă fină și omogenă. Adaugă smântâna lichidă, sarea și piperul alb și amestecă din nou. Nu este nevoie să bați compoziția ca pe o frișcă, din contră, pentru o terină frumoasă vrem o cremă densă, fină și compactă, nu una plină de aer.

Fisticul trebuie păstrat întreg sau jumătăți, roșiile uscate se scurg foarte bine de ulei și se taie în cubulețe mici. Dacă rămân prea uleioase, pot înmuia compoziția și pot forma pete de ulei în interior.
Când gelatina este hidratată, încălzește-o foarte ușor până devine lichidă. Nu o fierbe! Ia câteva linguri din crema de brânză și amestecă-le mai întâi cu gelatina, apoi încorporează acest amestec în restul cremei, acest mic pas ajută gelatina să se distribuie uniform și reduce riscul să formeze fire sau mici bucățele gelificate în terină. Adaugă fisticul și roșiile uscate, apoi amestecă delicat, astfel încât să rămână cât mai multe bucăți întregi. Păstrează câteva bucăți de fistic și câteva cubulețe de roșie pentru decorul final.

Tapetează o formă dreptunghiulară cu folie alimentară, lăsând folia să depășească marginile, toarnă compoziția și nivelează foarte bine partea de sus. Nu este nevoie să o presezi agresiv, dar este important să nu rămână goluri de aer între compoziție și pereții formei.

Acoperă terina și las-o la frigider cel puțin 6 ore, dacă o pregătești seara pentru a doua zi, cu atât mai bine. Odihna peste noapte îi permite să se stabilizeze și îți va fi mult mai ușor să obții tăieturi curate. A doua zi, scoate terina din formă și îndepărtează folia. Pentru tăieturi frumoase, folosește un cuțit foarte bine ascuțit. Îl poți încălzi câteva secunde în apă fierbinte, apoi îl ștergi foarte bine. Tai terina, cureți lama și repeți procedeul, pare un detaliu mic, dar acesta este unul dintre trucurile care fac diferența în prezentare.

Taie pâinea neagră în dreptunghiuri sau pătrate puțin mai mari decât bucățile de terină. Dacă pâinea este foarte moale, o poți rumeni foarte ușor, cât să capete puțină structură, nu o transforma însă în crutoane.

Așează fiecare bucată de terină direct pe pâinea neagră, la final decorează foarte discret cu un fistic tăiat si sfărâmat, o bucățică mică de roșie uscată și o frunzuliță verde.
Da, dar atunci nu vei avea aceeași stabilitate la tăiere. Dacă vrei să obții dreptunghiuri sau alte forme perfecte și să le așezi pe pâine, gelatina este cea mai simplă soluție.
Poți, dar textura va fi mai densă și gustul mai uniform. Ricotta sau brânza de capră aduc mai multă finețe și echilibrează crema de brânză.
Da. De fapt, un fistic ușor prăjit poate avea o aromă foarte frumoasă, important este să nu fie foarte sărat.
Pentru că excesul de ulei poate face compoziția instabilă și poate împiedica obținerea unei secțiuni curate.
Sigur. Pâinea neagră este aleasă aici mai ales pentru contrastul vizual și gustul ușor intens, dar poți folosi și pâine cu maia, secară sau o pâine artizanală cu semințe.
Nu. Prima terină făcută acasă poate să nu aibă muchii de restaurant și tot poate fi delicioasă. Important este să fie rece, bine stabilizată și să aibă un echilibru bun între cremă, fistic și roșii.
Nicio problemă. O frunzuliță de pătrunjel foarte fină, busuioc, măcriș sau chiar o frunzuliță mică de verdeață pe care o ai la îndemână poate fi suficientă. Fine dining-ul nu înseamnă să cumperi jumătate dintr-un magazin specializat pentru trei frunze.
Iar dacă prima tăietură nu este perfectă, nu-i nimic. O mâncăm pe aceea. 😄 A doua va fi pentru fotografie.
Sasha Cuisine – pentru că și bucătăria de acasă poate avea un moment de fine dining.

Dă share prietenilor:
Sasha Cuisine
Cu puțină dăruire, oricine poate face bucătărie de top! Aruncă o privire pe site și vezi ce te inspiră să gătești!