Spune-le prietenilor:
Dacă îți plac dovleceii pane, dar eviți prăjirea în baie de ulei, această variantă la cuptor este alegerea perfectă. Crusta din fulgi de porumb devine surprinzător de crocantă, iar interiorul rămâne moale și suculent. Sunt ușor de pregătit, nu absorb mult ulei și merg de minune alături de un sos tzatziki rece și cremos. Este o rețetă simplă, potrivită atât pentru prânz, cât și pentru cină sau chiar ca gustare.
4
Număr porții
40 de minute
Timp gătire
Interpretată
Tip bucătărie
Spălați bine dovlecelul și dacă are coaja fragedă nu este nevoie să o îndepărtați, deoarece aceasta oferă textură și ajută feliile să își păstreze forma în timpul coacerii. Tăiați dovlecelul în felii de aproximativ jumătate de centimetru grosime. Dacă sunt foarte subțiri, se vor înmuia prea repede, iar dacă sunt prea groase vor avea nevoie de un timp mai mare de coacere.
Într-un bol amestecați făina cu amidonul de porumb, sarea, piperul, boiaua afumată și usturoiul granulat. Amidonul este ingredientul care ajută la obținerea unei cruste mai ușoare și mai crocante, chiar dacă dovleceii sunt gătiți la cuptor. Amestecați bine toate ingredientele pentru ca aromele să fie distribuite uniform.
Într-un alt bol spargeți ouăle și bateți-le ușor cu un praf de sare și puțin piper, doar cât gălbenușurile și albușurile se omogenizează. Nu este nevoie să le bateți foarte mult, pentru că rolul lor este doar să ajute crusta să adere perfect pe fiecare felie de dovlecel.
Mărunțiți fulgii de porumb cu mâna sau cu un sucitor fără să îi transformați într-o pudră foarte fină. Este bine să rămână și bucățele mai mici, acestea vor crea o crustă mai crocantă și mai aspectuoasă după coacere.
Treceți fiecare felie de dovlecel mai întâi prin amestecul de făină condimentată având grijă să fie acoperită complet pe ambele părți. Scuturați ușor excesul de făină, apoi treceți felia prin oul bătut astfel încât întreaga suprafață să fie acoperită. La final tăvăliți dovlecelul prin fulgii de porumb mărunțiți și apăsați ușor cu palma pentru ca aceștia să se fixeze cât mai bine.
Așezați feliile într-o tavă tapetată cu hârtie de copt lăsând puțin spațiu între ele, dacă sunt așezate una peste alta, nu se vor rumeni uniform și vor pierde din aspectul crocant. Pulverizați un strat foarte fin de ulei peste fiecare felie. Nu este nevoie de mult ulei, însă câteva pulverizări ajută crusta să capete o culoare aurie și un aspect asemănător preparatelor prăjite.
Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 200°C și coaceți dovleceii timp de aproximativ 20 de minute. După primele 10 minute întoarceți cu grijă fiecare felie folosind o spatulă, apoi pulverizați foarte puțin ulei și pe partea cealaltă. Astfel, crusta se va rumeni uniform pe ambele părți și va deveni frumos crocantă. Scoateți dovleceii din cuptor imediat ce au căpătat o culoare aurie și o crustă fermă. Sunt cei mai gustoși serviți fierbinți, alături de un sos tzatziki rece, care completează perfect gustul dulceag al dovleceilor și aroma discret afumată a crustei.
https://sashacuisine.ro/retete-sasha/sos-tzatziki-grecesc/
Pot folosi pesmet în locul fulgilor de porumb?
Da, însă crusta nu va fi la fel de crocantă.
Pot prepara rețeta în friteuza cu aer cald?
Da. Coaceți la 190-200°C timp de aproximativ 15-18 minute, întorcând dovleceii la jumătatea timpului.
De ce cade crusta de pe dovlecei?
Cel mai des se întâmplă dacă feliile sunt foarte umede sau dacă fulgii de porumb nu au fost presați ușor după panare.
Pot păstra dovleceii pentru a doua zi?
Da, însă își vor pierde din textura crocantă și se vor înmuia. Se pot reîncălzi câteva minute în cuptor sau în friteuza cu aer cald.
Ce sos se potrivește cel mai bine?
Sosul tzatziki este combinația clasică, deoarece prospețimea iaurtului și a castravetelui echilibrează perfect crusta crocantă.
Dă share prietenilor:
Sasha Cuisine
Cu puțină dăruire, oricine poate face bucătărie de top! Aruncă o privire pe site și vezi ce te inspiră să gătești!
Automated page speed optimizations for fast site performance