Pe 13 septembrie 2025 am avut onoarea să particip la Festivalul Tradițiilor și rețete dobrogene de la Baia, Județul Tulcea. Imediat ce am ajuns, m-a cuprins un freamăt vesel și colorat: muzica tradițională răsuna de peste tot, dansurile minorităților din Dobrogea încântau privirile, iar mirosul de tochitură pastrama la grătar te învăluia ca un voal cald. Era ceva ce mergea dincolo de simple preparate culinare, era cultura, era sufletul Dobrogei, transpus în fiecare mișcare, fiecare sunet, fiecare zâmbet.
Primăria m-a invitat să particip la târg, după ce, cu un an în urmă, câștigasem la ediția 1 Lucincă. Să mă aflu din nou în mijlocul acestui festival a fost o onoare și o emoție pe care nu o pot descrie în cuvinte simple. Am simțit că mă întorc acasă, în mijlocul tradiției.
Pregătirile din culise:
Ziua precedentă festivalului a fost o adevărată cursă contra cronometru. În aceste 48 de ore am dormit doar trei ore, dar oboseala dispărea de fiecare dată când mă gândeam la momentul în care oamenii urmau să guste plăcintele. În culise, se simțea adrenalina: ușile cuptorului scârțâiau ușor, mirosul de aluat copt și brânză se amesteca cu aroma de lucincă, iar fiecare gest avea o importanță aparte. Mă simțeam vie, concentrată și plină de energie, chiar dacă corpul meu cerea odihnă.
Ziua festivalului:
În dimineața festivalului, înainte să ajung la târg, am pregătit tot ce îmi trebuia: ingredientele, tăvile, ustensilele și tot ceea ce era nevoie la stand. Se simțea simultan oboseala si noaptea nedormită, dar și entuziasmul de a fi din acolo, în mijlocul festivalului.
După ce am așezat toate ingredientele și accesoriile pe stand, eram gata să mă apuc de aluatul plăcintelor. Și atunci am observat: vasul în care urma să frământ aluatul… nu-l luasem! Panica m-a cuprins instant. Cum să continui fără el? Cum să fac plăcintele fără vasul cu care știam exact cât și cum să frământ aluatul?
Norocul meu a venit din partea nașei mele minunate, care a trimis baiatul imediat și mi-a adus vasul, salvând situația. În acel moment, am simțit un val imens de ușurare, am zâmbit și i-am mulțumit din suflet, un mic gest care a transformat panica în energie și motivație să dau tot ce pot.
Această mică întâmplare mi-a amintit cât de mult contează sprijinul oamenilor dragi, chiar și în momentele tensionate. Și, în ciuda oboselii și a emoțiilor, am început să frământ aluatul cu mai multă atenție și bucurie, știind că fiecare pas contează și că ziua festivalului urma să fie magică.
Procesul de preparare la stand:
Ziua festivalului a fost o adevărată cursă contra cronometru. Cu prietena mea Mariana lângă cuptor, aluatul se întindea cu atenție, umplutura se pregătea cu grijă, iar eu încercam să țin totul sub control. Fata mea, mereu zâmbitoare și plină de energie, se ocupa de vânzarea produselor, întâmpinând oamenii cu o căldură care făcea totul să pară mai ușor.
Fiecare plăcintă scoasă din cuptor era ca o mică sărbătoare. În timp ce întindeam aluatul și aranjam plăcintele în tavă, auzeam muzica de pe scenă, râsete. Mirosul, sunetele, oamenii, toate se amestecau într-o energie care mă încărca cu entuziasm și bucurie.
Reacția publicului și emoția întâlnirilor:
Fiecare plăcintă scoasă din cuptor era ca o mică sărbătoare. Observam privirile curioase ale oamenilor: unii urmăreau atent cum întind aluatul, cum așez umplutura, alții întreabă cu vocea plină de uimire: „Aveți patiserie sau simigerie în Constanța?”… Și fiecare compliment, fiecare „ce bine miroase!”, fiecare zâmbet mă făcea să simt că tot efortul nu a fost în zadar.
Oamenii au fost încântați și curioși. Unii priveau procesul cu atenție, alții au venit după câteva ore doar ca să mă laude. Satisfacția de a vedea cât de fericiți sunt clienții cu gustul plăcintelor este de neprețuit.
Am avut parte și de momente nostalgice: m-am întâlnit cu persoane pe care nu le mai văzusem de peste 10 ani sau chiar mai bine. Îmbrățișările, râsetele și poveștile împărtășite mi-au încălzit sufletul și au făcut experiența și mai intensă. În acele clipe, oboseala dispărea complet, iar inima îmi tresălta de bucurie.
Atmosfera festivalului:
Festivalul era plin de viață: peste 3000 de porții de tochitură dobrogeană s-au servit, iar muzica și dansurile au umplut piața de energie. Copiii alergau printre standuri, oamenii se opreau să guste, să admire, să povestească. Fiecare colțișor avea o poveste, fiecare produs era o invitație de a cunoaște Dobrogea prin gust și prin tradiție.
Standul meu, cu plăcintele atrăgea privirile și curiozitatea tuturor. Era o satisfacție imensă să văd cum oamenii se opresc, miroase și gustă, iar ochii li se luminează. Fiecare „mmm, ce bun!” sau „vreau încă una!” îmi umplea inima de fericire.
Chiar dacă am dormit doar trei ore în două zile și am lucrat intens, satisfacția și emoția de a fi parte din acest festival au fost incomparabile. Plăcintele dobrogene nu sunt doar o plecintă, ele sunt o punte între generații, o poveste pe care o putem împărtăși tuturor. Emoția mea a fost să văd oameni fericiți, să aud complimente sincere și să simt că tradiția mea culinară aduce bucurie altora.
Curând voi posta videoclipul complet pe pagina mea. Totul pentru ca oricine iubește tradițiile și gastronomia dobrogeană să simtă magia acestui festival și emoția autentică a plăcintelor dobrogene.
Dar ceea ce a făcut cu adevărat experiența de neuitat au fost micile detalii care nu se pot surprinde pe deplin în fotografii sau videoclipuri. Zâmbetele oamenilor care se opreau să guste plăcintele, șoaptele copiilor, privirile curioase ale celor care încercau pentru prima dată acest preparat, toate acestea au creat un tablou viu, plin de emoție și culoare. Este un sentiment greu de descris în cuvinte: știi că munca ta aduce fericire și că ai atins inimile oamenilor prin ceea ce faci.
Și, chiar la finalul zilei, când standul era gol, iar ultimele plăcinte erau servite, am privit mulțimea din piață: oameni fericiți, râsete, aplauze pentru muzicanți și dansatori, aburul care se ridica din tăvi și mirosul de plăcinte în aer și am simțit o liniște adâncă în suflet. A fost un moment de recunoștință: pentru tradiție, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care au venit să guste și să simtă magia Dobrogei.
Acest festival nu a fost doar despre plăcinte, tochitura, pastrama, despre rețete sau despre vânzarea produselor, a fost despre emoție, comuniune și legătura dintre oameni. Și exact asta vreau să împărtășesc mai departe prin fotografii și videoclipuri: trăirea fiecărui moment, nu doar gustul fiecărei plăcinte.
Vreau să mulțumesc din suflet tuturor celor care au făcut această experiență posibilă și atât de frumoasă. În primul rând, fetei mele dragi, care m-a ajutat cu vânzarea plăcintelor și mi-a oferit sprijinul ei necondiționat, aducând zâmbete în fiecare colțișor al standului. Prietenei mele Mariana, care a stat cu mine lângă cuptor, asigurându-se că fiecare plăcintă iese perfect coaptă. Nașei mele dragi, care a venit în momentul în care panica mă cuprinsese și mi-a adus vasul fără de care nu aș fi putut continua, mulțumesc din suflet!
Mulțumesc Primăriei pentru invitația și încrederea acordată, pentru că m-au făcut să mă simt parte dintr-o tradiție vie. Mulțumesc tuturor vizitatorilor care au gustat plăcintele mele, au zâmbit, au spus un cuvânt frumos sau și-au amintit de copilărie. Fiecare reacție a voastră a transformat oboseala și efortul în satisfacție pură și bucurie autentică.
Și, nu în ultimul rând, mulțumesc Dobrogei pentru tradiții, pentru povești și pentru inspirația pe care o aduce în fiecare plăcintă, în fiecare gest și în fiecare zâmbet. Acest festival a fost mai mult decât un târg, a fost o experiență de suflet, iar eu mă simt recunoscătoare că am putut să o trăiesc din plin și să împărtășesc această bucurie cu voi toți.
