
Spune-le prietenilor:
4
Număr porții
aprox. 35–40 min
Timp gătire
Interpretată
Tip bucătărie
Pentru aproximativ 3-4 tăvi mari de covrigei:
Important! cantitatea de apă nu este bătută în cuie. Aluatul va decide câtă apă are nevoie. Eu am folosit aproximativ 50 ml, dar este posibil ca la voi să fie nevoie de puțin mai mult sau mai puțin.
Rețeta mea inițială este făcută cu tărâțe, dar de data aceasta nu aveam tărâțe la îndemână și am zis: de ce să nu încerc semola?
Semola din grâu dur are o granulație mai mare și o tocmai acest lucru m-a făcut să mă gândesc la textura rustică pe care o oferă tărâțele. În aluat semola se simte, dar nu în sensul că ai impresia că mesteci granule tari, ci printr-o textură mai interesantă, mai rustică. Iar după coacere, covrigeii au o culoare foarte frumoasă și un gust plăcut, de cereale care se potrivește foarte bine cu chimenul.
Începem cu chimenul, pentru că aici avem primul mic truc al rețetei. Dacă aveți chimen întreg puneți-l într-o tigaie uscată, fără ulei și dați drumul la foc mic. Îl lăsăm doar câteva secunde, cât să înceapă să-și elibereze aroma, nuu vrem să-l prăjim și nici să-l închidem la culoare. Dacă se arde, devine amar și stricăm exact aroma pe care vrem să o obținem. Când începe să miroasă frumos a chimen, tragem tigaia deoparte și îl lăsăm puțin să se răcorească, iar dacă aveți chimen măcinat puteți să-l folosiți direct, fără acest pas.
Într-un bol foarte încăpător punem făina albă, semola din grâu dur, praful de copt, sarea și chimenul. Amestecăm bine ingredientele uscate, astfel încât sarea și praful de copt să fie distribuite cât mai uniform.

Adăugăm uleiul de măsline și începem să amestecăm cu mâna, la început nu veți avea impresia că faceți un aluat. Amestecul va deveni nisipos, exact ca atunci când freci făina cu grăsimea pentru tarte, nu încercați să-l legați acum cu forța, este normal să arate așa.

Adăugăm apoi smântâna și începem să frământăm, în acest moment aluatul începe să se lege, însă cel mai probabil veți observa că încă este prea uscat.
Aici vine apa.
Nu o turnați pe toată! Adăugați câte puțin, frământând după fiecare adaos. Eu am folosit aproximativ 50 ml, dar nu vă recomand să vă ghidați orbește după această cantitate, făina și semola pot absorbi diferit, iar important este cum se simte aluatul, nu cifra de pe pahar.

Trebuie să ajungem la un aluat ferm, dar care poate fi frământat și întins fără să se rupă, nu trebuie să fie moale, lipicios sau foarte elastic ca un aluat de pâine. Ca reper, dacă ați făcut vreodată aluat pentru nuci de casă, textura este destul de apropiată.
Continuați să frământați aproximativ 10 minute, pe măsură ce lucrați aluatul veți observa că devine mai omogen și mai ușor de modelat. Când este gata, strângeți-l într-o bilă și înveliți-l foarte bine în folie alimentară, îl lăsăm 20 de minute să se odihnească.

Nu săriți peste odihna aluatului, cele 20 de minute nu sunt puse de formă, în acest timp făina și semola continuă să absoarbă umezeala, iar aluatul devine mai ușor de întins și modelat. După odihnă, împărțim aluatul în două, este o cantitate destul de mare și dacă încercați să lucrați tot aluatul dintr-o dată vă va fi mai greu să obțineți covrigei uniformi.
Foarte important: jumătatea pe care nu o lucrați trebuie să rămână învelită în folie. Semola continuă să tragă apă/ulei din aluat, iar dacă îl lăsați descoperit suprafața începe să se usuce. Poate părea un lucru neimportant, dar îl veți simți imediat când ajungeți la modelare: aluatul uscat la suprafață începe să crape și bastonașele se rup atunci când încercați să le alungiți.
Luăm prima jumătate de aluat și o întindem pe blatul de lucru, grosimea potrivită este undeva la 8 mm – 1 cm. După ce am întins-o, împăturim aluatul ca pe un plic, îl aducem din nou împreună, apoi îl mai întindem o dată. Nu trebuie să faceți aici o tehnică complicată de patiserie, ideea este pur și simplu să compactăm și să uniformizăm aluatul înainte să-l tăiem.

Acum luăm o rolă de pizza și tăiem aluatul în fâșii subțiri, nu trebuie să fie perfecte la milimetru. Eu prefer ca acești covrigei să aibă un aspect ușor rustic, așa că nu încercați să-i transformați în produse fabricate la bandă. Luați fiecare fâșie și rulați-o ușor între palme sau pe blat, în timp ce o alungiți puțin, aici trebuie să lucrați cu blândețe. Dacă trageți tare de aluat, îl veți rupe.

Dacă observați că fâșiile se crapă, nu începeți să puneți făină peste tot, mai întâi verificați aluatul. Dacă s-a uscat luați puțină apă foarte rece, adăugați câte o linguriță și frământați din nou, continuați doar până când aluatul devine din nou maleabil. Așezăm covrigeii în tavă cu hârtie de copt lăsând puțin spațiu între ele.

Coacem covrigeii în cuptorul preîncălzit la 170°C, aproximativ 17–20 de minute, cu funcția de ventilație pornită. Trebuie să fie copți, ușor aurii și să aibă o suprafață frumoasă, fără să-i lăsăm până când devin tari și prea colorați. Totuși, dacă sunteți ca mine și vă place o intensitate mai mare a gustului, lăsați-i să se rumenească până devin puțin mai bruni, reacția de rumenire le va da o aromă mult mai bogată! Când îi scoatem din cuptor lăsați-i în tavă câteva minute, apoi transferați-i pe un grătar sau pe o suprafață rece și lăsați-i să se răcească complet.

Cât sunt fierbinți, textura este încă mai moale, pe măsură ce se răcesc devin crocanți și sfărâmicioși.
Nu puneți toată apa dintr-o dată, făinurile nu absorb toate aceeași cantitate de apă, iar semola are propriul ei comportament. Adăugați apa treptat.
Aluatul trebuie să fie ferm, nu moale. Dacă îl faceți prea hidratat veți avea probleme la întindere și modelare.
Nu săriți peste încălzirea chimenului. Sunt suficiente câteva secunde, scopul este să îi trezim aroma, nu să îl prăjim.
Nu lăsați aluatul descoperit, mai ales după ce l-ați împărțit în două. Bucata pe care nu o lucrați trebuie să rămână în folie.
Dacă aluatul se rupe, nu adăugați imediat făină. Verificați mai întâi dacă nu cumva s-a uscat, uneori are nevoie de câteva picături de apă rece, nu de mai multă făină.
Nu îi faceți exagerat de groși. La aproximativ 8 mm–1 cm au o textură foarte plăcută după coacere.
Lăsați-i să se răcească înainte să îi judecați. Crocantul adevărat se definitivează după răcire.
Acești covrigei au pornit de la o rețetă cu tărâțe și au ajuns să devină o variantă pe care aș face-o din nou și cu semola, iar combinația cu chimenul este exact acel gust simplu care nu are nevoie de foarte multe ingrediente ca să fie bun.
Crocanți, fragezi, sfărâmicioși și cu acel parfum de chimen care te face să mai iei unul. Și încă unul.

Dă share prietenilor:
Sasha Cuisine
Cu puțină dăruire, oricine poate face bucătărie de top! Aruncă o privire pe site și vezi ce te inspiră să gătești!